printre crengile fleșcăite și zăbrele
grămezi compacte de ce-o fi, probabil oameni și mașini.
mi-aș dori să fie oameni și mașini, dar nu sunt sigură.

înțepenită în profil grozava ceașcă jacobs
din care nimeni nu bea cafea, degeaba e grozavă.
nici n-ar putea, e tridimensională doar așa, cât să nu fie bi.

și de partea cealaltă un tren care duduie
și eu așteptându-l cu capul acoperit de palmă.
peste palma aceasta va trece el, dacă nu mă va recunoaște.

dacă m-ar vizita cineva, doar dacă ar încerca și tot nu aș putea scăpa de sticlele de plastic.
mi-e rușine să stau la rând pe scările dinspre ghenă,
de toate mogâldețele astea cu pungi mari și negre între gheare.