Doina frigului

Foaie verde busuiocu’
Frig e, Doamne, în tăt locu’,
Dar mai frig ca-n orișicine,
Este drept în chiept, la mine –

Că tot dau cu două mâini
La jigodii și la câini,
Tot împart, Doamne, din Tine,
La copchii de mărăcine –

Foaie verde bob de linte,
Scoate-mi, Doamne, dinainte,
Nu numai copchiii răi,
Scoate-mi, Doamne, și de-ai Tăi –

Să se ducă împărțala,
Nu să stea în om, ca boala,
Cine bine când primește,
Să dea și el, cât trăiește –

Că și Tu, Doamne, ai dat
Sărăcit-ai din bogat,
Mulțumescu’ de la noi,
N-ai primitără ‘napoi –

Foaie verde de pelin,
Doamne, frigu-i la străin,
Dar mai fără Dumnăzău
Când e frig în neamu’ tău –

Urcă unii pân’la Tine,
Loruși doar făcându-și bine,
Rămâne frig, și nimicu’
Omului mai slab, și micu’ –

Că la dreapta judecată,
Ne vei întreba: Măi, tată,
Cât din suflet, pe aici,
Ai dat fraților mei mici?

Câtă haină, câtă masă,
Cătă apă, câtă casă,
Cât cuvânt, și cercetare,
Câtă inimă, sub soare?

Iară noi răspunde-vom:
Nu am dat la nici-un om –
Că am fost numai jivine,
N-am știut de rău, și bine –

Am știut numa’ de noi,
Și pe lumea de apoi,
Musai, Doamne, să ne dai
Fiecăruia, un Rai!

Frunză verde, frunză oablă,
Și Þi-am scris, Doamne, o jalbă,
Pe la case creștinești,
Să o pui, pe la ferești –

Cum nime’ nu mai cetește,
În sine, nu mai privește,
Or ceti-o gânditori
Îngerii cei păzitori -

Pune-or mână de la mână,
Și-or face o faptă bună,
Ne-or încălzi patimile,
Vânturând cu aripile –

Foaie verde busuiocu’
Frig e, Doamne, în tăt locu’,
Dar mai frig ca-n orișicine,
Este drept în chiept, la mine –