Părinților nu mă puteam destăinui.
Simțeam că între noi e un paravan
Mai mare decât diferența de vârstă.
Mai înalt decât diferența de statut.
Dimineața când venea mama să mă trezească
Și mă întreba cu glas de înger
Strecurându-și degetele prin părul meu ciufulit,
„Ce-ai visat puiul mamei? Ia spune!”
Aproape întotdeauna o mințeam.
"Nu am visat nimic."
Visasem, de bună seamă,
Toate năzdrăvăniile lumii, la început.
Apoi întâmplări despre care auzisem
Că le pățiseră doar oamenii mari.
Mult mai târziu, când m-am despărțit de Sofie,
Tata m-a luat pe ocolite
Sperând să afle ce și cum; să mă ajute.
Nu am putut.
Și cât de grele mai erau nopțile mele atunci!
Acum după ce au plecat,
După ce m-am împiedecat de toate pragurile vieții,
Dup ce am căzut și m-am ridicat,
După ce am căzut și n-am mai găsit
Brațele de care să mă prind,
Mi-ar fi de-ajuns măcar să mă-ntrebe cineva, ceva!
Nu știu ce aș răspunde.
Căci până la urmă am aflat:
Paravanul este ascuns în mine;
Paravanul este în inima mea.

Dan David, Los Angeles, 10-16-2005.