orașul meu are șaizeci de mii de oameni. fiecare om e administratorul unei plantații.
la stînga și la dreapta două rîuri celui din dreapta orașul îi spune astăzi vei merge cu mine.
din cap iese o șosea care duce spre locuri mai importante
la picioare un alt rîu dincolo de el crește o pădure de morți
doi morți în metrourile din madrid
un mort într-un autobuz capcană din israel
un copil sufocat într-o lutărie

aici soarele stimulează ovulația dar niciun copil care se naște
nu e al nostru
bărbații nădușesc în laminorul de șaișpe țoli
femeile pregătesc masa pentru cele optzeci de sărbători ale orașului

să presupunem că ai coborî din autocar primul lucru care te-ar izbi în piept
ca un berbec medieval
ar fi dragostea mea bolnăvicioasă
pestriță

cînd pășești pentru prima dată toți au tendința să-ți arate
lucruri nemaivăzute
eu nu-ți voi spune despre parcul prin care trecem cu patinoarul proaspăt deschis – și acum se mai caută instructor de patinaj
despre pivnițele lui ștefan cel mare din cauza lor nimeni nu mai locuiește la suprafață
despre parcul zoologic unde nu se mai află decît piramida unui episcop
despre spitalul de nebuni transformat de curînd în hotel de lux

am să-ți spun doar că avem puțin de mers – asta judecînd după mersul meu
și-ți voi spune doar ce văd ochii mei

aici m-am dat cu sania cineva m-a lovit la genunchi am urlat să-mi plătești piciorul
pînă în ziua de azi copiii cu sania deveniți acum bărbați cu sănii rîd cînd mă văd și mi-e ciudă
aici mi-am rupt fîșul dar am găsit o mașinuță de curse am învățat astfel că e firesc să pierzi atunci cînd cîștigi
aici e biserica unde cînt în cor stadionul unde poți face dragoste și lumea să nu știe ce minune
se-ntîmplă

*

nu l-am ascultat niciodată
bunicul îmi spunea tot timpul milică
să nu-ți alegi milică fată din alt sat
flăcăii te iau la bătaie

*
sunt zile cu momente stranii în care mi-e dor de criș
de vulturul negru
de studenții care aleargă pe mal în cîrduri ca păsările în picaj căutînd pești
de serile în care miroase a mîl și peste tine se așează o perdea de apă
de etajul patru din care vedeam bulevardul de gîndurile de la etajul patru
între mine și rîu doar o stradă și lipsa curajului de a face saltul
a doua zi rîul era tot acolo cel mai constant lucru care mi-a fost dat să-l am
vreodată

*

în orașul acesta creierul meu e un oraș depopulat
ca după o mare explozie
oamenii ies din grote să caute de-ale gurii – știai că oamenii preistorici nu erau
vînători
doar căutători iscusiți
pîndeau vînătoarea mamuților se hrăneau cu resturile celor puternici?

să presupunem că ai coborî din autocar nu ți-aș arăta nimic
am merge de braț în tăcere ai întreba ce mă frămîntă
orașul acesta cu șaizeci de mii de plantații o să dispară
nu știu cît voi mai ține piept
pădurea de morți a crescut pînă la porțile lui