e ca o desfătare
arcuind noaptea pe sub degete
când te respir dintre două buze păgâne

poate că atunci era ca acum
în mine atunci nu mai există
s-a uitat undeva în spatele degetelor noastre pictate
unu-ntr-altul
ca două trupuri mustind în perfecțiune
ochii noștri-s cufundați prea mult în noi înșine
prea puțin în ceilalți
buzele noastre nu mai sorb
decât respirări asudate-n iubire/ tăcând
ne toarce zăpada într-un singur fir, Cristian
cu care să spânzurăm riscurile
rupându-ne de ele și de ei și
să ne-nfășurăm pe-o singură viață
aruncă-mi capătul de la care pornești
să-ți străbat adâncimile
pân-ai ajunge să-mi inunzi malurile
cunoscându-mi prea bine și începutul
și sfârșitul
și sufletul agățat de clipa dintre ele