Poporul meu de gânduri te caută-n migrații
Prin ape despletite de gestul tău divin
Și prin deșerturi fără direcție sau rații,
Căci ai lăsat ‘năuntru o lume mai puțin,
Iar fără tine, ochii se-acoperă de brumă,
De broaște și lăcuste, slujind un zeu păgân,
Mă sting lingav, de foame de-mbrățișări și ciumă
Și nu-mi mai crește ruga în care te îngân;
Întoarce-te pe tronul ce încă te așteaptă
Să-mi scrijelești cu-n fulger în carnea de aed
Suave înțelesuri, iar eu, iubit, în soaptă,
Să-mi gem tămăduirea de îndoială: „Cred!”.
Când n-oi mai fi, iubito, să recitești atent
Scripturile iubirii din vechiul testament!

1 I 2008