o ploaie de vineri fără muchii spre lume
un punct din care încep
transgresez spații ovale
descopăr oameni cu unghii de pietre
agățați de fantasma unei renașteri

nu pot trăi cu o teamă în plus
desenez un cadran violet
în care cuprind liniile vieții
celor ce merg orbește spre somn

dau la o parte palmele dimineților
de pe amintirea mea
nu mai am nimic de împărțit
nimic de despărțit
nici cu voi cei ascunși
în privirea mea
ca-ntr-un scris perfect caligrafic

v-am spus nu iubesc autografele
voi inventa un ritual
de la prima pagină la ultima carte
și voi chema pe rând
în numele viului din poezie
fiecare apariție incoloră
ca o lacrima christi