Era un om
Prăbușit de-a-mpicioarelea
Pe un gard înalt
Hașurând în zăbrele albastre celeste
Casa Domnului
De împreunarea degetelor omului.

Era un om care-l chema pe Dumnezeu
De parcă Dumnezeu
Ar locui într-un gard
De parcă Dumnezeu
Ar locui
Într-o clădire cu turle si icoane pictate.

Era un om
Cu obrazul dungat în gratiile aliniate
Și pumnii-ncrâncenați în hăurile dintre ele
De parcă mila lui Dumnezeu
Prisosește pe garduri
Îl scutură de mânecă o mână:
"Dumnezeu îți dă,
Da’ nu-ți bagă și-n traistă, frate!"

Era un om trântit
Copac în mijlocul drumului
O raniță înaltă îl cocoșa de spate
Venise la Dumnezeu,
Nu citise sărmanul orarul:
Casa lui Dumnezeu
E deschisă doar între nouă și două
Ori șaișpe și nouă
De sărbatori mai mult
"Du-te cu Dumnezeu! Sănătate!"

Era un om
Cu sufletul agățat într-un gard,
Căuta un om.