poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-26 | |
Cu greu îmi simt mâinile, dar și genunchii, inima, întregul trup chiar –
Dar, dragul meu, îți scriu. Chircit, mărunt, și-mi țin limba nemișcată și stau sub cerul propriei mele guri. Între huruitul multor fiare stau dintre dale de piatră ies tocmai în bezna sonoră, vrând să urc în trup să mă mișc și să mă întorc în el, și iar să mă așez – ca o apă tulbure ca și cum o balenă iubitoare și-ar găsi locul în mine și înăuntrul meu ar fi pereții ce i-ar mușca ochii și-ar hrăni-o, ar fi pereții care către tine ar striga. Acum știu că forța mi s-a domolit, că în foc nu-mi mai pot întinde mâna cum făceam odată. Știu că ochii mi-i feresc de ochii lumii, cum mi-i feresc de orice femeie; avântul nu-și mai are cursul lui așa cum mintea, această piatră de moară care ne desfată, se macină în gol, fără oprire. Și fără oprire e viața noastră, care, a fost darnică la vremea ei. În căldură și piele ne-a așezat asemenea unei feline tăcute. În pământ tomnatic ne-am îngropat morții, suficienți pentru tinerețea nostră. Darnică, da, căci iată câți vii încă ne mai ține în cale. Și cum să ne întrebăm de încă mai e darnică, acum, când tocmai ea ne înmoaie în vin roș tot ce din noi a mai rămas, cum să ne întrebăm, acum, când doar tema noastră s-a adâncit precum o scorbură? Îmi încălzesc trupul, dragul meu. Aceasta fac. Cu ierburi fierte, cu tot soiul de analize, cu pulberea tainică păstrată uneori iar melancolic alteori, în inimă. Și vreau să mă învinovățesc mai repede și aspru să o fac, să curm vuietul pentru care azi nu-mi mai țin trupul tare, că am făcut tot ce a trebuit să fac, și, iată că nu e bine iar păsările nu se mai așază cât ține a lumină. Căci o neliniște ușoară și-o orbire tăcută mă cuprind, și orbecăind lovesc pereții animalelor sălășluite-n mine, lovindu-le mă sufoc – și așa îți scriu, așa te chem, da, mocnind ca jarul, întocmai cum îmi trăiesc zilele. Poate mai adorm uneori, în seri târzii și pielea se mai schimbă, or branhiile se lărgesc, dar, dragul meu, și când voi adormi...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate