Pe mormantul care-ascunde
Moartea florilor albastre,
Bate raza ce trezeste
Flacara iubirii noastre.
Langa el, langa moarte,
Creste ramura de tei,
Devenind copacul care,
Adapat de suferinti,
Pastreaza alte patimi sau dorinti.
Iar iluzii, vise uitate,
Soapte dulci si amagiri,
Duc in spate chinuite,
Crucea grea a dragostei
Ctitorita de-amintiri.
Iar cand dorul naste-n oameni
Lacrimi de singuratate
Isi pun capul intre palme
Si blestem dragostea de toate.