Sunt pe tărâmul viselor înfrânte
ce dezleagă hotarele
unui amurg sălbatic ,
ce se zbate nepunticios
ca un foc încă fumegând
pe planeta dorințelor adormite.
Am pieptul hăituit
de lupi întemnițați
în împărăția de vise a neidentității
singurul nume adevărat al singurătății .
Degeaba mă zbat
să mă desprind
de ceața
nedeslușită a clipei
când secundele sfașie cerul!
Doar vântul a șters pe întuneric,
în antecamera morții
țipătul făpturii mele.
Nu poate fi adevărat
că răscolesc blestemul săgeții înfipte adânc
în apele reci ale sufletului
vindecat pe vecie
de boala pustie
a bătăilor inimii !