Vina va cădea pe mâna care scrie:
cârtiță oarbă, câine negru al inimii,
ea întotdeauna a împins cuvintele
până la ultima lor consecință
ei niciodată nu i-a păsat de inocența paginii albe

Presimt că nu peste mult
i se va întâmpla o nenorocire

Când o apucă pofta de scris
devine periculoasă și agresivă
părăsește perimetrul hârtiei
și o ia razna pe străzi, printre automobile,
intră în Academie lăsând pe pereți
ieroglife impenetrabile

Zilnic, pe strada george meniuc,
prin dreptul editurii arc, pierde oasele,
pierde lutul și mineralele
trage din urmă modelul, conceptul, întreaga
istorie a literaturii universale
ca un câine flămând, mă târăște prin realitatea obiectivă
sentimentele abia o mai pot ține în lesă

Nici un săpun n-ar mai putea să o spele
de microbii literaturii. Nimeni și nimic
nu ar mai putea să o scoată
din imaginara stare de aripă

N-o slăbiți din ochi, aveți grijă:
ea întotdeauna va căuta să împingă cuvintele
până la ultima lor consecință,
ea niciodată nu vă va îndemna
să credeți în cele scrise
ei de pe acum i se pregătește un cimitir
în neantul paginii albe