poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-06 | | sunt există ceasuri binecuvântate și grele sunt întâlniri misterioase de sus cine are un ideal nu disperă-n strâmtoare creștinul și musulmanul trudesc cu folos totul pare predestinat și toți suntem orbi până când totul se inversează prozaicul devine poezie (și ce poezie!) ceea ce pare stea ce se stinge va fi dacă nu plângi o stea ce răsare valea coborâtoare spre hăuri negre va fi drum către pisc dacă nu te întorci durerea că până și sentimentele ostenesc va deveni optimismul înlăcrimat al acelui fior ce face din lutul amar smochine dulci și atunci înțelegi, da, că poezia nu piere luminile din supermarket, nu nici măcar Farul din Alexandria și în nici un caz Biblioteca nu ascund nici biserica, nici moscheea pentru că nu pier ușor valurile, vânturile peștii, firul de iarbă, nici bieții tritoni nici iepurașii ce sar de un metru în calea iubirii nici macii de pe marginea autostrăzii spre marea uitare, spre marea uitată și atunci ploaia de vară și toamnă ți se se adună-n cosițe dormite în fân fiecare picătură oglindind șiruri de plopi rătăcitori spre infinit căzuți fiecare din steaua de deasupra sa și deodată totul se inversează prozaicul devine poezie (și ce poezie!) din țărâna umedă zvâcnește luciul plugului și brusc străfulgerat de revelație exaltat de înfrățirea globală creștinul odihnindu-se la capul ogorului recunoaște o fărâmă de adevăr în fum și în proverbul arab că un bărbat nu poate avea toate femeile dar e dator să încerce flămând așa cum însuși soarele nu străpunge toți norii și deodată totul se inversează prozaicul devine poezie (și ce poezie!) iar musulmanul privește cornul de aur al lunii cu dor de cea mai apropiată lună plină lopătând încetișor pe Marea Marmara năuc sub un cer cu stele roșii ca macii cu umbre adânci de plopi roșii tremurători pipăindu-și a închinăciune pieptul în dreptul inimii, șoptind în noaptea caldă numai una, numai una, numai una
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate