Te legi de trup cu sfori multicolore;
Când porți cămașa ta de forță-i un deliciu,
Și-admiri natura, dulce, prin zăbrele;
Cât de suave-ți sunt plimbările-n ospiciu!

Ai hotarât că viața e mai dulce-afară
Și ți-ai inchis si ție ușa cu stupoare,
Ascuns acum te bucuri de durere,
Când te izbești, senil, de-ai tăi pe culoare,

Ai vrut să birui singur, numai tu, eternul,
Și-ai vrut credința altora s-o frângi,
Dar ai căzut în propria-ți nebunie;
Acum alții râd și tu te plângi.

Luptai crezând că doar așa e bine;
Ai transformat în sine-ți răul într-un bun;
Nu ai văzut că te luptai defapt cu tine,
În cruda-ți fantezie, nu ai simțit când ai ajuns nebun...