Stăteam într-o cameră cubică,
decorată în mozaic...
M-am așezat pe brânci,
la început în cele patru colțuri,
mai apoi la mijloc...
Tălpile picioarelor mă ardeau,
gura îmi era uscată,
fruntea... cu broboane reci.
Împingeam cu palmele, în sus,
tavanul care mă apăsa.
Am renunțat pentru o clipă la rugăciune,
izolându-mă,
micșorându-mă,
dezgolindu-mă.
Eu căutam calea!...
Eu căutam adevărul!...
Eu căutam viața!...
Spațiul acela închis
mă storcea dar...
cu sufletul împingeam pereții
ca din interiorul unui plămân,
spre o altă dimensiune.

Am închis ochii și am urlat,
prin mine,
-adânc, adânc ...
până m-au pălmuit toate ecourile:
,,Eli, Eli, lama sabahtani!''

Am simțit, târziu, o adiere de vânt;
un fior mi-a străbătut inima,
răcorindu-mă.
Cu gura căscată vedeam cum totul în jur
începea să se miște,
să se învârtă,
să se orânduiască...


Din acest vârtej amețitor
se nășteau fețe...
roșii, galbene, portocalii,albastre, albe, verzi...

Dumnezeu începuse să se joace... cu cubul!