Plouă
și nu știu
cum îți atinge dimineața
ochii închiși
ce strângi
dincolo de pleoape
în cercurile tale
catifelate
obrazul va fi făcând
gropiță în pernă
peticul fraged
de sub ureche
va fi asudând dulce
în aerul cald
eu nu știu
cum îți mângâie dimineața
ochii închiși
mi-e dor de trupul tău tot
ca de o neterminată
simfonie de Mozart
mi-e dor de buzele tale
brun arcuite
peste setea mea
neîmplinită vreodată
nu știu cum se termină
nopțile tale
cum întorci alb
palmele în sus
lumina cum ți se așterne
mătăsoasă în căuș
ploua, iubitul meu
mă strâng în amintiri
căutându-ți conturul
te regăsesc
în amprentele vechi
de săruturi
și te cer definitiv
deschizându-mă -
câmpie, spre tine
ca spre o ploaie de vară
îndelung așteptată