Povara cunoașterii

Întotdeauna vine un Egipt,
Cu fuga robilor nevolnici în pustie,
Când apă nu-i, și-un soare de nisip
Arde și sus, și jos, în carne vie –


Întotdeauna totu-i de pierdut,
Pas lângă pas, speranța doar, îl pune –
Și mersul n-are nici sfârșit, nici început –
Și un pahar de apă, e-o minune –


Întotdeauna, bine-i înapoi,
Și-atât de greu, să stărui, înainte -
Pribegii-s liberi, dar lihniți, și goi,
S-ar vrea în lanțuri, de-ar avea și linte –


Întotdeauna, Fetele Morgane
Închipuiesc același paradis,
Un loc în care cerul va să toarne
Pe robii lui, cu tot ce au în vis –


Și-ajunși în țara mult visată, iată,
Că rătăcesc din nou, prin labirint,
Căci vechea lor pustie blestemată,
Acum este de aur, și argint…