ce dumnezeu de poet mai e și ăsta
care îmi spune mie
că șanțurile s-au umplut cu suflete
refulate de la crâșma din colț
acolo unde pentru un pahar de băurtură spirtoasă
cu aromă de cognac de rom sau vodcă
poți cumpăra toate impresiile
ieftinite la o valoare de doamne iartă-mă

un regiment de soldați
toți poeți cu grad de căpitan
își etalează arta războiului

mitică o ciupește
pe ana
florăreasa ocazională
mustața lui tăiată cu grijă
apasă realitatea lăptoasă
a piepților
nurlii și deconcertați
are o fată care o așteaptă în cameră
și n-a luat prânzul
oare să-i ofere crinul ofilit
ofițerașului ăsta subțirel ca speranța
care n-a cumpărat decât o cinzeacă
de șliboviță
parcă burtosul slinos din colț
cu mustăți groase ca o botniță de pitbull
zornăia a bunăstare
cârnați și bere rece
fie

mitică pare că se înșurubează în scaun
insingurat ca un monoclu
nu o vede pe crăiasa castraveților murați
epaminonda – da’ lume-ai zice mina
căci sub falsele fuste ale rațiunii
are o mină de fericire de pus între palmele
bărbaților
poeți ai dimineților de mahala
plictisită de sete
mina se lasă cucerită
de secărica unui sas blond
cu accent de hermannstadt
klaus nu știe decât o singură poezie
dacă ai cinci minute vei avea și cinci șfanți
crăiasa adoptă o mină profitabilă
și iese din déhor

barul se clatină ca un vapor
când pășește gelatinoasa eva
un pântec în care au sfârșit toții combatanții
în cruciada mizeră a satisfacției
trage dintr-o sticlă de burgund
și poartă cu ea stârvul stors de sevă
al unui tinerel – infantele petrică
adineaori petroi
măcinat de arta compulsivă
și cariată a modulațiilor evei
petrică se înzdrăvenește
cu o palinkă de caise
apoi pleacă spre șanțul plin de amintiri
din fața acestui teatru fără renume

mina coboară ștergându-se cu dosul palmei
se pune lângă poema lui mitică
îngerul meu făr de prihană
dă-mi un sărut
să pun pe rană
și comandă o fasole
si rachiu de pere
lasă prostiile
mai bine spune-mi ce mi-ai face

nu există sfârșit
poetul scrie fără oprire
ce poet mai e și ăsta
care îmi vinde poezia pe bani