uit mereu ca n-ai venit niciodată
și mi se face dor de tine
ca de un frate, ca de un soț, ca de-un copil
ca de tată

pentru tine m-am străduit sa fiu mai bună
pentru tine am păstrat sărutarile, îmbrățișările, emoțiile
în casa mea
rotundă
de pe Lună

nu erai tu în urma mușcăturii rămase în carnea mea
de la un bărbat?
nu erai tu în cuvintele care mă răscoleau în noapte
dintr-un poem
neînceput neterminat?
în fiecare chip,
în fiecare nume
pe care te-am chemat?

nu mai veni
speranțele m-au măcinat încet
au mai rămas din mine
doar un cristal prelung de turmalină
și un balet