andreea se scufundă
în masa de oameni

mâinile lor pe fața ei
mâinile lor pe mâinile ei
mâinile lor pe corpul ei
mâinile lor peste tot
niște tentacule lipicioase
intră pe sub piele
oasele devin din ce în ce mai subțiri


dimineața aia de octombrie
era un coridor lung
plin de voci
vocile îi spun "nu te duce"
andreea trebuie să vadă
andreea trebuie să știe

cineva o mângâie pe cap
ca să adoarmă

mi-e frică de întuneric
dumnezeule vino
și ia-mă în brațe

dar
dumnezeu e coborât pe scări
în sicriu
îi împachetăm lucrurile
pe rând
să le dăm la săraci
asta
pâna
nu o să mai rămâna nimic