din clipa-ceea când am închis cartea
amanta mea amiral
cu care împărțisem
mai multe porții de absint
s-a întors pe o parte
ca o corabie-aliată
și mi-a spus așa, cam peste umăr
iar nu citești

ea obișnuiește să adoarmă
numai cu lumina-aprinsă așa că
nopțile noastre sunt populate
de fețe zgomotoase măsurând
cu fuga lor lașă înarmată până-n dinți
adâncimea vizuinii iepurelui

betka! i-am spus
noi două am făcut totuși progrese,
tu nu mai semnezi cu mine armistiții
doar așa, de ochii lumii
iar eu ca o ioana d'arc voi fi în stare
mâine dimineață să cobor drept prin mijloc
scările de la metrou

și uite,
evantaiul pe care cu un gest emfatic
specific ciumei ți l-am cumpărat
din târgul plutitor acum stă râzând
pe noptieră
în acorduri lunare

și cum îți spuneam
orice lucru să se nască are nevoie
de un punct

cât de firav,
dar să fie
de plecare