saturația vine când te rotești, lumea până la genunchi
oamenii până la brâu
o mocirlă atinge pielea cu un scâncet rupt
te zbați mai mult, îmbătrânesc ca o strachină de lapte

dacă te rotești cu mine în acest aluat
așez mâna pe piept ca un gest inutil
lângă palma ta

devenim din ce în ce mai groși, mâlul acesta
deși nu e făcut să se întărească
ne va ține aici mai mult

cu cât ne vom zbate mai puternic
toată forța se va duce spre o câmpie spre care am pleca
numai dacă m-ai lăsa să mănânc cu mâna
din aluat. mi-aduc aminte cum se frământă în mine
încet, mai încet
și se întărește piatra care simte tot ce-mi spui