Cercetaș în tranșeele nopții,umblu creanga
Cu un drum de omidă pe nervurile frunzei.
Merg în urma făcliilor; păpădii aprinse de licurici.
Mă așteaptă ființa cu ochelari negri de orb-
Tropăie pe buzele apei în cercuri împietrite!
Din spatele pleoapelor foșnesc sicrie albastre.
Aud că murise de singurătate; lipită de obrazul lunii.
Când a căzut în picioare asemeni copacului
Lângă mușuroiul furnicilor?
Unde i s-au împotmolit ochii?-
Contemporani cu propriile rădăcini, au intrat în pământ
Deodată cu picăturile ploii. Și cum se apropie?-
Lunecă pe valuri mici, sprijinită de trestii,
Cheamă nume necunoscute și vidra o însoțește.
Încă tocmește greieri să umple fânarele vântului.