Eu ?
Loc de prins răcoare
cu arcanul sufletului,
pentru oastea unei bune intenții.
Tu ?
Călăreai schija unei priviri,
și-ai poposit în carnea mea,
ținând din scurt dârlogii dorinței.
Te-ai ospătat cu un zâmbet
și acceptul ți-am dat ca așternut.
Nimicul virtual s-a-ntâmplat,
neîntâmplându-se de fapt nimic.
Dar pentru că în fundul
celor zece mii de ochi
ai caldarâmului străzii,
imaginea era răsturnată,
de poveștile,
ca o logoree, se urzeau mecanic
la buza cafelei,
prompt și la domiciliu,
mașinile de înaltă productivitate provincială
excretau metrajul bârfei.
Lumea era fericită !
Se-mbrăca de o preocupare nouă !