( m-ai întrebat cândva .. nu am
știut să îți răspund atunci )

După-amiezele erau preferatele mele
Ele ne prindeau pe același acoperiș ruginit
jucând pe negru pe alb dame, rozând stafide și
coji de portocale uscate acoperiți de paharul
nostru de cer albastru

Alungați din cărți din cântece ne striveam încet
sub talpa unui papuc de sfârșit de zi - mi-e groaza și acum
de mirosul ce îl răspândea în arșița după-amiezelor,
urmând ca tu să îmi numeri pașii până la căderea de la
catul 5 eu să număr lingurile de gem de puf
de păpădie mâncate de tine și uite-așa
trecea o zi unduindu-se pe umerii noștri ca un cearșaf
de la balconul de vis-a-vis fluturându-și colții

Apoi te duceai la tine eu la mine
noaptea își desfăcea umbrela acoperind tălpile
goale cu o liniște ce îmi răcorea simțul păcii
din carne mă frigea cheia,mă tăiam la
vene cu corăbiile din hârtie vopsite
în guașă, mi se încâlceau în păr avioanele trimise
de tine și mă lăsam înecată de apa ce tu
o numeai cu un cuvânt vis(mă întreb și acum
de ce îmi venea în minte întrebarea "oare
cum e să fii apă și cineva să se scalde în tine?")
după ce înghițeam destulă apă sau destul
vis cum îi ziceai tu, mă înfloreau cireșii,mă
inundau pâraiele... înțelegeam că
până la cântatul cucoșilor a rămas doar o monedă
de cer ....

în fine, nu nopțile erau preferatele mele