Ascultă-mi tăcerea netrebnică
și mâinile ascultă-mi-le, căci te venerează
ca pe un anotimp abia prăbușit dintre ceruri.
Între mine și tine apele nu vibrează,
sunetele nu trec... dar noi?
Pendulăm nerăbdători de-a v-ați ascunselea
în jurul Stelei Polare
sau ne căutăm umbrele în venele sticlei,
întrebându-ne permanent - ce existăm?
Și eu refuz să te recunosc uneori dar ești
ca un ghimpe sudat pe tâmpla mea dreaptă
și ești neîndurătoare...
Nu-mi lași decât jumătățile stângi, încătușate.

Am să mă întorc spre tine încet, nu te speria,
nu zâmbi, nu clipi în somn.
E un aer nemaiîncercat în visul scuturat pe genele tale...
sunt eu... Aprinde-mă cu degetul mare!