O căsuță în inima pădurii
îmi e inima.
Văzul îmi e cerul.
Plânsul îmi e umbra.

În talerul balanței măsor
de-o parte visul și iubirea,
de alta speranța.
La mijloc e timpul
și oglinda uitării.

Steaua albă cu chip de femeie
îmi ninge privirea,
îmi sparge oglinda,
îmi zmulge rădăcinile
din inima pădurii.

În unghierele memoriei
îmi caut inima,văzul și umbra.
Între apă și foc
găsesc doar o aripă frântă.
Ucisă îmi e speranța și visul,
înfrântă simțirea.

Rătăcesc în ceață,
alerg,
căutându-mă,adunându-mă.

Bucurie mi-a rămas doar
gândul
și mâinile cu care scriu cuvintele.