începusem să fiu între stoluri
acel străin oranj
pe o banchiză etern albă, ca un os de copac
băltind în sange verde.
nu departe - ecoul de purpură.
buzele de vin aromeau un ziar necitit și pașii de lut.
iar apoi un caine
acolo unde se terminau străzile
și începeau mările
mă urma de fiecare dată
ca să sfarsesc totul, să sfasai nisipul de timp.

cu timpul nu am mai scris despre sentimente.
cu timpul am scris despre tamplă,
despre lespezi,
despre cum poti să te imbraci in iarnă
pentru varatice suflete și sa uiți un sloi de fosfor pe înălțimi.
pe înălțimi acolo și aici alb -
risipă de semne.