orice ar însemna această furtună
a șerpilor, copii care aruncau
spre cer capete de asini
și râdeau, râdeau, ecourile spărgând
fantasmele rămase mute
privindu-i. Ei ascultau mările în scoici colorate.
somnul nu mă învinge, pierde,
mereu pierde căci e ușor
și altfel să te poarte un cerb
și să ți se strige numele, să
te cheme din adâncuri o
umbră de zeu, falsă ipostază
a iubirii, să-ți pui patine
din femur de cal înaripat și să
aluneci peste lacurile acelea
mai mult semănând a iriși
înghețați, iriși căprui, iar
în restul orelor să numeri
stele neclintite...ești
rupt de fericire, rupt de viață,
rupt de suflet și trup, rupt de cuvinte
aproape smintit de durerea acestei clipe.
numai atât.