am învățat să fiu frumoasă ca un drog mă înfășor în jurul venelor tale și îmi dau drumul.
interioarele pulsează cu bătăile pumnilor grei lăcrimând în țevile prin care ți se scurge ființa. Ce tragedie.
nici scrumul de la ultima scrisoare nu se scurge prin găurile arcuite ca un semn de întrebare ce nu așteaptă zorii unei zile pocite. Ignoră sprâncenele codate ale milei dumnezeiești sau freamătă în căutarea unui șut în fund. da, altul.

Secvența a doua a.k.a. realitatea intrinsecă
unde mă spintec în fața ochilor tăi mocniți tot ceea ce pot să îți ofer e șalul pătat cu intenstinele prea multor secvențe întrerupte. Liniuțele rare de dialog știu să ofere doar iluzia unei crestări constante ale nenumăratelor fețe prezente la această discuție. lumina mea se vindecă în umbra fiolelor umplute până la refuz cu lacrimi neplânse. așa am învățat să mă zbier. Violently happy.

Discursul zdrobitor sau eu nu sunt cuminte
Tu știi ce cred despre pâclele de întuneric ale celor din jur. ochii lor tumefiați absorb mereu mecanic mormintele stinghere ale gândurilor culese de asfaltul contrafăcut ce se ascunde zilnic sub piele. Pietonii își plimbă liniștiți zebrele în căutarea unei treceri dincolo de pierderea durerii. ce nu știu ei se înțarcă în zboruruile hieratice ale insectelor care nu poartă papuci seara în drum spre casă.

A doua desinență a sufletului
deseori îmi întind brațele ca niste excrescențe în afara perdelelor de ceață ale vederii. Și nu găsesc decât maldărele oarbe ale trivialității ce s-a ancorat împrejur ca o corabie la țărmul greșit. oficial nici eu nu îmi aduc aminte cum era cântecul fără sutimea pe care ai girat-o la ultima ascultare. Pentru că ea nu s-a întâmplat și nimic nu se mai întâmplă dincolo de prelungirile mele glaciale în mijlocul inimilor ghimpate. A sosit vremea să ne sfășâiem pe rând deplinătățile să facem schimb de cioburi resturi împăturiri de viață. I become you.

Ultimul urlet al reginei
metamorfoza subțire, mută, de fier încins își găsește singură intrarea în australul trupurilor. Nu căuta coroana înainte de a te îndinde cu mâinile desupra plumbului în grămada de infecție. întâi capitulează fără să îți închipui culoarea vineție îngrămădită pe cerul de după. Valurile, ca o dezasimilare a pereților încătușați găzduiesc ultimul ecou. necroforul
trage un ultim fum și își stinge țigara pe cadavrul tău. Ce tragedie.