În spate aud pași ca niște aripi de liliac
Nu mă întorc și-aștept privind abisul,
Dintr-o frunză verde, de praf...
Plutește înaintea mea și-mi șterge gândurile
Pașii au zburat în față
Ridic ochii și văd...
Văd un tunel întunecat ,cu aripi si picioare
Mă privește cu necunoscutul ce se ascunde
În spatele vidului negru.
Mă uit la el și mă evită,
Apoi soarbe fără poftă un fir de praf,
Infinit , înțeles ...dar misterios.
Mă doare;
Firul de praf are rădăcini adânc înfipte in inima mea
S-a mistuit.
Au rămas doar urmele prelungi , ascuțite
Tunelul s-a îndreptat către alte frunze , alte fire de praf ,alți ego
În frunza de curând ofilită din fața mea
Nu mai văd nimic din abisul trecut...
E mată