Peregrin pe abruptele cărări ale Absolutului, în mod inevitabil
Te lovești de cel care ne-a eliberat de ignoranță, prințul tenebrelor
Duhul necurat al prăpăstioaselor noastre cugete, eterna întrebare
Spiritul îndoielilor și artizanul minciunilor, veșnicul neliniștit ? Satan.
Universul întreg îi simte răsuflarea, căci fără de el totul ar fi static
Mișcarea există datorită prezenței sale printre particulele elementare
Neobosit călător, acest ins solitar pare un biet Sisif, veșnic condamnat
Să-și poarte povara, oamenii fiind singurele ființe care îi înțeleg zbuciumul.
Însă el nu poate fi iubit, cel mult dorit, dar și atunci condamnat la distrugere
Căci tot ce atinge cu ființa-i întunecată se transformă în praf și pulbere
Toate descoperirile sale, toate misterele pier odată ce-au fost dezvăluite
Și totul reîncepe din nou, iar și iar la nesfârșit, dincolo de eternitate,
Pentru el nu există iluzia numită timp, răstignit pe crucea tainică a ignoranței
Satan pare o victimă a mândriei și slavei deșarte, transformat din călău în victimă
Pentru singura vină, singura sublimă dorință, de a fi propriul său călăuzitor.
Artist desăvârșit în arta întrebărilor fără de răspuns, filosof al cruntei disperări
Răbdător ucenic al decăderii morale și maestru în arta ratărilor, eternul revoltat
Nihilist până în măduva oaselor, se zbate între viață și moarte fără să poată
Aproba odată în viață, măcar cu un simplu gest, negându-se până și pe sine
Devine neant, cuprins de beția propriei îndumnezeiri devine vidul suprem
Iluzia supremă, lovit de daimonul nebuniei înlocuiește pe Dumnezeu cu Sinele
Și astfel devine ființa veșnic pierdută în propriile-i iluzii, dincolo de Purul Adevăr?
Omul, această făptură plăpândă, zămislită din împreunarea energiilor celor doi Demiurgi, Satana și bunul Dumnezeu, trebuie să aleagă între cunoaștere și inocență
Între simplitate și paradox, între o fericire searbădă și o tristețe melancolică.
Plângându-și soarta, Omul descoperă că nefericirea-i nu este singulară, că în tot
Universul viața se zbate între lumină și întuneric, odihnindu-se pentru o clipă
Adormit în tainicul vis al Creatorului, Omul, plângând pe Satan realizează misterul
Creației, misterul dualității universale, Dumnezeu și Satan sunt două chipuri ale
Uneia și aceleași ființe, Abraxasul nemuririi noastre, infinitul finitudinii noastre?