dragă John Doe

mai ții minte când veneam de la plajă și stăteam ore întregi de vorbă
tu pe marginea patului eu cu fața în sus deși mă ustura spatele
când ne plictiseam tu urcai într-o barcă și mă invitai să merg cu tine
pe sub o poartă agățată de lună
atunci îmi iubeam salteaua de plajă mă exilam pe ea și cădeam în sus
până când fluiera cineva de la mal după mine
pluteam și când mă întorceam pe prosop
pluteam și seara în pat când vorbeam cu tine
pluteam până mă scufundam


îți mai amintești trambulinele pe lângă care treceam
eu în picioarele goale cu mâinile în aer ca să nu mă lipesc de la vata pe băț
tu invizibil îmi puneai piedică și plăteai zece mii la intrare fără să îmi spui
apoi mă urcai pe trambulină și strigai de pe margine „sari”
nu știam să sar m-au învățat puștii de patru cinci șase ani
nici eu nu eram cu mult mai mare
după aceea asfaltul părea elastic
săream la fiecare pas
săream până când oboseam
săream până mă prăbușeam


acum m-am făcut mare așa mi se spune cel puțin
tu ai plecat-naiba știe unde oricum n-am să te iert niciodată pentru asta
și nu-ți vei putea aminti vreodată de prima noapte în care am dormit cu adevărat
pieptul de sub mine era cald și viu și respira la unison cu mine
nu mai dormisem niciodată până atunci nu știam cum e
mi-ar fi plăcut să fii și tu să vezi ce înseamnă să închizi ochii
și să nu mai faci nimic
doar să respiri


am respirat aproape o zi întreagă fără să mă opresc
la unison cu cineva care acum trăiește în plămânii mei


am respirat
până m-am sufocat