Nu am cum să cresc ca o buruiană,
cum zice psihologul...
întotdeauna sunt smuls dureros
și atunci îmi amintesc
de biata bunică bătrână,
cum mă lega de piciorul mesei,
cu plăcinta ei, fierbinte, cu brânză.
brânza ei mă leagănă, de fiecare dată
...albă și lungă ca un elastic
mă înfășoară și mă întinde,
până în bucătăria mamei, a soției, a soacrei...
mi-am reîntîlnit bunicii
într-o seară, obraznic...
nu știu ce căutau în Rai,
Raiul mi-era interzis,
m-a dus odată acolo, Maica Sfântă,
ca să mă scape de Cel Rău...
și am avut îndrăzneala să-l verific!
nu era cine știe ce...
o livadă cu pomi, în paragină.
unde sunt îngerii-prunci? mi-am zis
unde sunt merele de aur?
doar buruiană ,cât pomul,necosită...
nu tu leu, plimbându-se cu mielul în spate!
nu tu muzică dumnezeiască!
am incercat să-mi sparg iluzia ,înjurând...
și nu mi-am amintit nici o înjurătură, ca niciodată!
Sunt în Rai! mi-am spus
...numai acolo, nu se mai înjură!...
dar de atunci Raiul,
mi-e interzis pentru lipsa de încredere.
mi-am reîntâlnit bunicii, dacă nu în Rai, în vis...
În loc de lampă cu petrol, aveau bec...
în loc de cuptor cu lemne, centrală termică...
în loc de șură și poiată, cinematograf...
numai patul era așa cum îl știam eu, de paie,
cu bunicul de pe el!
butona la telecomandă, să vadă lumea,
așa cum nu o mai văzuse nicidată!...
bunica era supărată, nu vorbise nimic,
se tot uita la copii din curte...
Pe pânză ,rula un film de demult,
de pe vremea ei, o capodoperă...
probabil că-l văzuse de multe ori,
de o muțise atât de tare!...
era povestea ei...
a părinților mei...
a nepoților...
a satului, a tuturor...
laptele de bivoliță,tocmai scăpase în foc,
stingându-l și murdarind aragazul de inox...
ce zici bunicule? am întrebat
tu ,care ai făcut războiul
și ai fugit mereu de la ruși?...
tu, ce zici,bunicule?...cum e Lumea?
-Mică, măi nepoate! foarte mică!
Și atât de colorată, de au început să mă doară ochii!
De aia, iacă-tă,
o să-mi programez televizorul,
să se stingă, și o să mă întind puțin!...
lângă bună-ta Roză, că prea își pândește copii,
de pe la ferestre!
Și s-au întins amândoi, de tot!
cum se-ntindea odată, brânza din plăcinta fierbinte!...
N-au mai rămas, decât aroma...
și eu,
care nu vreau să cresc ca buruienele,
cum bine zice psihologul!...
de frică să nu sufoc....
și să nu-mi distrug cultura de amintiri minunate,
din sufletul meu de copil!