Mainile-mi inalt spre cer…
De ce nu-mi mai trimite al sau zambet?
De ce rosul impregneaza universul?
Azi paloarea stelelor se vede-n doliu…
Se scurge un vis,se topeste o lume…
Un suflet se prabuseste-n abis…

Da-mi zambetul furat!
Ofera-mi ploaia de iluzii!
Mangaie-mi inima iubire!
Asa plangea o stea…
Asa plangea si-un astru
De lume izgonit,inchis in propria carcera…
Patru pereti ce ofera o ironie falnica,
Un alb ce inculca perfectiunea…

-Nu exista perfectiune!zicea ea…
Dar el,pui rupt din vise,
El spera…spera s-o atinga pe ea…
-Nu ma indeparta!se ruga ea,
Dar frica-l izgonea din drumul ei…
Si totusi spera,se imbraca in lacrimi de nea…

-Ma iubesti tu inger albastru?
El ofta si tacea…
Si natura iubirea-i plangea…
-Greseala-ti fu a ma iubi!
Nu-ti merit iubirea!
Inalta-te in cercul ideilor tale!
Scalda-te-n infinituri de roze!
Asa zicea el…si inima-i tremura…
De ce fugi din calea-mi?
Intinde-mi mana din intunericul anxietatilor!
De te iubesc e numai vina mea.
De te iubesc tu imi vei putea ierta?

Frunzele se topesc din copacul vietii,
Sicriele plang in vale,
Isi pierd ecoul printre valurile timpului..
-Margareta a sufletului meu nu mai pluti!
-Nu sunt o margareta ca ele au nuante,
Fata mi-e imbibata cu ploi de ceara…
Lacurile se deschid in inima-mi…
De ce fugi tu,dulce extaz?

Tu …inger albastru …ce e viata?
Iubire-i raspunse…
Cine esti tu?El tacuse…
Dar ea stia…Tu esti eu…