Somn sub o frunză de mesteacăn
Și n-am să uit gustul de pământ acru,
Pe undeva în lume e și soare…
Sub verdele încins stau însă la răcoare.

M-ascund la nesfârșit de ploi
M-ascund de tristețea din noi
Și simt un dor nestăvilit de văzduh
Mi-e atât de teamă că n-o să-l mai apuc.

Hei, călători în grup solitar
N-ați ridicat și voi frunza măcar.
În drumul vostru pe mine m-ați parcurs
Ducând pe tălpi ce mai era de dus.

Îmi amintesc și-acum lumea cu oameni
Și cum era să vezi totul prin geamuri,
Dar nicicând nu-ndrăzneam a visa
Pe-atunci că poate fi și altceva.


Hei, somn adânc al unui defunct turist
Ce s-a ascuns nemaiavând nimic de zis
Rămâi abstracta idee sub concretul de frunză,
Rămâi o idee de somn și de pază,
Rămâi paza somnului
Și somn dupa o viață de pază.