L-am oprit pe stradă.
L-am privit în ochi adânc…
Și el mi-a zâmbit amuzat.
I-am întins mâna,
A privit-o
Și mi-a zâmbit trist.
Mi-am retras mâna;
Mi-am scărpinat-o stânjenit…
Și el mi-a zâmbit uimit.
Mi-am șters o lacrimă uitată.
Mi-a întins un ziar.
Am citit rubrica necrologică…
Mi-am șters încă o lacrimă;
Și el mi-a zâmbit compătimitor.
Atunci cămașa mea mi s-a părut prea albă.
Mi-am scos-o ,
Mi-am pus o bluză neagră.
El a râs
Și mi-a stropit-o cu vopsea albă, lăptoasă.
L-am apucat de gât,
L-am strâns puternic;
Dar pălăria nu voia să-i cadă de pe cap…
Am renunțat
Și el mi-a zâmbit disprețuitor.
Am ridicat ziarul căzut…
L-am șters de praf…
I l-am înapoiat.
L-a împăturit în patru,
L-a băgat în buzunar.
A ridicat o piatră
Și-a aruncat-o înspre un copac.
S-a auzit o pocnitură scurtă,
Copacul s-a prăbușit peste el,
El a murit…
Dar pălăria i-a rămas pe cap.
L-am scos de sub copacul prăbușit,
I-am luat pălăria,
Am îmbrăcat-o.
I-am furat ziarul,
L-am citit în întregime.
Am chemat ambulanța,
L-au dus la spital,
I-au făcut autopsia…
Fusese bolnav de inimă spartă.
De fapt,
De asta a și murit.
I-am moștenit pălăria,
I-am vândut-o în piață.
Am cumpărat pietre.
Le-am așternut pe drum.
M-a oprit un om pe stradă,
M-a privit în ochi adânc,
Și eu i-am zâmbit amuzat.


din "În noi e un cer mai adevărat"- Tel-Aviv-1984 (C).