NUMERI

Iubește omul doar atât cât poate:
O dată, doar, când crede despre sine
că nu se mai însingură în toate,
nicicând, că nu e altfel și e destul de bine.

De Două ori, când a‑nțeles că este
ceva mai lungă viața, nu doar Una,
când despre alte lumi i s‑a adus o veste
că nu va fi să piară pentru totdeauna.

De Alte Multe Ori se lasă închinat
la idolul iubirii, când vremea se destramă
și se răstoarnă peste sufletul vărsat
în cupe de otravă ce dintre vii îl cheamă.

De fapt, abia atunci se înțelege,
că totul e iubire, că totul e nimic,
că rostul ei nu are nici o lege
și nu se încovoaie când furiile zic.

Ce este în iubire, nici cum nu se împarte,
nu cade la‑nvoială cu unul sau cu altul,
ci numai urcă pe‑nălțimi deșarte
și cade doar atunci, când i s‑a dat înaltul.

Nu moare, ci revine, de cât mai multe ori
pe‑aceleași fire de păianjen otrăvit,
ducând lumina dinspre culmi în zori,
trecută peste bezna Infernului iubit.