coboară ceața pe metropole vegetale
ce e mai nou pe lume e în pântec
se-ntorc rupând din pâini la subsuoară
grei săpătorii de canale

oricare dintre ei suntem cu toții
conducte vii de gaz de apă și de cablu
nu cerem dacât pâine și cazmale
și peste tot purtăm istoria-n ansamblu

și fluviul curge inundând pereții
cu mari afișe chipuri panorame
grei săpătorii se întorc mușcând
din propriile trupuri mai scad câteva grame

se schimbă arme ranguri dinastii
însăși ereditatea maimuțelor se schimbă
de-atâta timp cazmaua e aceeași
de-atâta timp cazmaua vorbește-aceeași limbă

mor purtătorii ei cu găuri subsuoară
cu unghiile-n inimi scociorând
o, veșnic se întâmplă a nu se înțelege
cutremurul de limbă izbită în pământ