noi miopii putem vedea alte culori
se nasc în noi
infuzii filigranate de imens
purități și impurități magice
un alt simț ne cufundă-n săvârșirea
incestului cuvântului
rostit articulat și apoi pierdut
febra se urcă irosește doar ecoul.

te-am avertizat. verdictele-ți sunt seci
cuprinsul nu-l sesizezi la timp
te impiedici de semne neelucidate.
profesia te trage înapoi spre fixe regizări
neatingând frunza de sub microscop. nemirosind-o.
sunt vinovată de ecou, de vânt de uragane.

cuvântă cuvântă ce-ți imaginezi
când seva te cuprinde și pe tine
ca o radacină adânc înfiptă în pământ...

iar pata de culoare ce-o vezi, paletă
în unghiul ascuțit al minții-cer,
e doar o amintire a subconstientului amprentă
din pata de cerneală. doar visezi nisipul din clepsidră, tot fredonând.
"tu mie reda-mă"
nudul meu plutind în marea moartă
eu îi dau suflet.

timpul a decis precum nisipul
să steargă țărmul nostru.
să-l uite.

bianca marcovici
Tel Aviv
28.10.2005