Acoperită de rouă,
Þară a frunzelor fragede,
Câte milenii încă
Nu vei obosi să te naști?
Leagăn de nenorocire
Atât de frumos încât nimeni
Nu are timp să renunțe
La verdele tău cimitir,
Þărână bogată în sare
Depusă din lacrimi pe care
Albii de râuri le duc
Și le umplu cu pești;
Și plânsul îți e roditor,
Mamă fără odihnă
Și negândită, crescând
Mieii în oi spre jertfire,
Din morți extrăgând ierburi vii
Și din suferință iubire.
Pace și liniște ție,
Dăruitoare nebună,
Sub cerul de sânge uitat
Și vânăt de frig, noapte bună.