Crez


Timpul nu e în afară,
el este înăuntrul meu.
în afară, sunt urmările lui, precum așa sunt și gesturile,
sentimentele.
stările mele sunt urmări ale sufletului pe care îl port.


iarba se înalță spre lumină? sau, mai degrabă, verdele din ea?
nimic din natura de la suprafață
nu vrea să crească de la sine într-o parte,
ci numai în sus...
evident, există greutate și nu se scapă de ea doar prin aspirație.
poate că și de asta pământul e rotund, dincolo de mișcările lui,
cele care îl rotunjiră:
pentru ca nimic și nimeni să nu aibă posibilitatea
să crească într-o parte.


nici Dumnezeu nu poate fi poziționat într-o parte,
pentru că El, oriunde s-ar afla, fiind peste tot,
se găsește pe distanța cea mai scurtă...