Trec viața
în vîrful cuvintelor
calc aerul Tatălui nostru
din ferestre
care ne-a dat respirația
și ajung la rădăcina
suspinului tău arzător
culcat pe o sabie.
Se-ntunecă îndărătul
oglinzilor luminii
pe-o ploaie de păsări
ori pădurea scufundată
în lună
îți mișcă goliciunea sînilor
ori degetele lemnarului
cînd îți cioplește visul.
Nu știu, nu știu
cum îți zboară inima
înmuiată din cer in cer
cum mă arde
femeia din tine
cu năvălirea sunetelor...
Oh, oh, ia-mă în stăpînire
coboară-mă în opera
ta cosmică
să mă fac aurar
al adîncului inălțător.