orfeu în infern


Prin peștera din mine însumi
în infern zilnic cobor,
unde umbre-n mut sobor
plângând alină plânsu-mi …

Pe câmpurile elyzee triste,
cu Euridice de mână,
văd cum moartea își mână
visul prin lumi să existe.

Plutind peste neguri de-argint,
culegem asfodele mov
și-n tăinuitul de noapte alcov,
sub văluri de hiacint

s-ascunde sub văl Eurydice
de șerpești veninoase priviri,
în ceasul albastrei nuntiri,
albelor sfere să ne ridice.

Revin la o nouă viață
și-n muzici divine în zbor,
Eul deschis nemuritor
smulg din a morților ceață !