Mă-ntreb uneori
dacă nu cumva trăim
o dragoste a cuvintelor,
în care corpul își pierde sensul
printre atâtea sensuri,
în care două singurătăți s-au ciocnit
și acum își deapăna ecoul,
curgând separat.
Mă-ntreb
dacă prima ninsoare
nu va fi una a
frazelor tăcute,
a începuturilor de sfârșit,
daca această vatră
unde-am venit
tu...să te ții de cuvânt
iar eu ... să te țin de mână
nu va transforma silabele
în necuvinte,
cum frumos Nichita zicea:

"acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac, sau mai bine
cu umbra ta"