pornită din niciunde, o zvoană se`ntrețese
între lumini și umbre, stârnind porniri alese.

eu mă încumet, să cred că-s mai de soi
căci singur fac lumina ce o îndrept spre voi!
aduse licuriciul o primă mărturie
și pâlpâi în noapte cu alți confrați – o mie.

ești mult prea mic amice ! grăi o stea din boltă
privește ce puzderie de astre se revoltă !
la spusa ta de comic, noi adăstăm luceferi
să`nfrângă-obrăznicia pornită dintre ierburi.

pornită larma asta cu forțe inegale
a hotărât o lampă să glăsuie pe cale:
noi facem lumea asta să fie mai cu spor
mărind mai mult lumina când aștrii se cobor.

hei ! cine-n hățiș de umbre mă tulbură-n hodină ?
întreabă sfântul soare pitit dup`o colină.
au n-o să credeți oare, că cei din stirpea voastră
au harul și puterea, lumina s-o sporească.

poate-ați uitat de mine ! adaugă selena
ce se-oglindește-n lacuri și întețește gluma.
cum cutezați lumina s-o târâiți prin colbi
când știți dintotdeauna că vine dinspre sori ?

și-n toată bătălia purtată`n jos și`nalt
ridică glas subțire un ciob de diamant:
eu sunt atot-puterea între lumini și umbre
dacă gândiți altminteri, vă faceți gânduri sumbre !

stârnită de acesta, dă glas chiar aurora:
eu modelez lumina când se preschimbă ora !
și apele din mine stârnesc nesaț de vise
opriți-vă din joacă ! doar asta le mai zise.

căci se`nălță năvalnic tumult de apă mare
cu uriașe roiuri de picuri plini de sare:
lumina ce-o aducem pe crestele de val
produce strălucire mai mult ca un cristal !

tăceau umil ascunse,ferite de arțag
un muc de lumânare și un chibrit pribeag
cu licărul anemic avut de mii de ani.
rugau în șoaptă focul să`nvingă pe tirani.

dar marele maestru de licăr și scântei
amestecat în ruguri, întoarse către ei
o vorbă înțeleaptă ce arse înspre toți
grăiți cu îngâmfare, precum niște netoți !

pentru că-n lumea asta și cele ce-or urma
nu-i altă strălucire cum poartă lacrima !
să luați învățătură și-aminte la ce spun,
oricine zice altfel, e doar un biet nebun !

și-apoi se stinse larma cu focul tras în jar,
cu licurici sub frunze si valuri stinse-n far.
iar stelele ascunse de voalul unui nor
priveau spre soare`apune să vină-n ajutor.

dar înțeleptul astruzăcea să-și facă somnul
lăsând lumini și umbre să vina de la omul
ce izvădise singur, prin picura de rouă
o`nțelepciune care dădea o lege nouă.