aștept în gară ultimul tren rapid,
noaptea se lasă grea, apăsătoare,
vântul fluieră un cântec insipid,
despre vremea aspră, nepăsătoare.

vreau să mă ducă până la capătul lumii,
nu îmi las inima să fie delăsătoare,
iubire să producă fremătătoare ca ulmii,
să rămână până la final o visătoare.

la capătul lumii Hristos mă așteaptă,
să-mi vindece speranța de viață plăpândă,
cu el in Lumină să urc treaptă cu treaptă,
acolo unde moartea nu stă la pândă.

din Sfânta Scriptură mai citesc un psalm,
sufletul meu se umple cu liniște și calm.