Cred c-am să mă resemnez,
Voi duce-o viață de nimic,
În mediocru mă botez
Și-o soartă anostă îmi ridic.

Tot ce am încercat... degeaba,
Nu vreau să văd prin lume ce-i,
Îmi văd de moarte și de treabă
Aici, în praful umbrei...

Bătrân și străin vreau să mor,
Cu doi-trei oameni să mă știe,
O viață stearpă, de obor,
Și-o ură tainică de glie.

Să am un vis prins de blestem,
Să nu știu ziua care vine,
Să nu mă doară, să nu tem
Că ieri a fost mai rău ca mâine.

De ce e viața-moartă-n mine
Mai „bună” decât viciul greu?
Decât teroarea care vine,
Sau furtul tăcut de ateu?

Căci orice drum, oricât de lung,
De-i curat sau plin de colb,
La același capăt toți ajung,
Privind spre moarte ca un orb.