nu mai încap în mine, de atâta suferință,
ce bine-ar fi dacă-aș plezni
și m-aș întoaece-n neființă,
să nu mai simt nimic,
nimic să nu mă simtă,
iar tot ce am trăit să dispară-ntr-o clipă,
dacă-ași putea să uit, dar nu se poate...,
să închid ochii și să-i mai deschid la moarte,
să desfac inima ca pe-o căpșună coaptă,
să las să curgă suferința toată,
oare mai sunt în lumea asta oameni ca și mine,
care să sufere-n neștire,
fără nici un sens,
sau eu sunt singurul din univers...