|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ fiecare prognoză meteo ascunde în codurile de culori câte un psalm (ca și primul cuvânt din fiecare strofă)
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-11-22 | |
Mai întâi m-a durut mâna dreaptă,
cea cu care te căutam prin întuneric, desenându-ți obrajii în aer ca pe o hartă pe care o știam pe de rost, dar pe care o tot verificam să nu mă fi mințit memoria. Apoi, un junghi mic în umărul stâng: acolo ai plâns prima dată fără zgomot, și încă mai port greutatea acelei tăceri, ca pe o aripă căzută care n-a apucat să se închidă. Mă mai înțeapă câteodată genunchiul drept, cel care s-a lovit de marginea patului în graba de a te prinde când ai zis „stai”, dar ai vrut, de fapt, să fugi mai aproape de mine. Piciorul stâng, acela care-mi amorțea sub tine când adormeai pe pieptul meu, încă își aduce aminte acele furnicături blânde, ca o foșnire de iarbă sub o amintire pe care nu vreau s-o izgonesc. Până și încheietura îmi trosnește altfel în serile reci. E locul unde mi-ai strâns mâna înainte să pleci, ca și cum ai fi vrut să-mi închizi timpul în pumn și n-ai mai avut putere. Corpul meu, vezi tu, e plin de astfel de reziduuri: dureri care nu dor cu adevărat, dar ard cât să-mi spună că ai fost aici. Și poate că nici nu m-ai părăsit cu totul, doar că te-ai mutat mai adânc, în acele locuri mici unde nu ajunge nimeni, decât atunci când mă doare.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate